Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi 1 Decembrie (10)

O slujbă religioasă, discursuri ale oficialităţilor, depuneri de coroane şi distrubuirea de fasole cu cârnaţi şi vin fiert, acestea sunt coordonatele sub care s-au desfăşurat la Dorohoi, manifestările dedicate Zilei Naţionale a României.
   Manifestările au început miercuri, 1 Decembrie, în jurul ore 12, în piaţa din faţa fostei Primării unde în faţa a aproximativ 300 de persoane, un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor. Printre participanţi s-au regăsit Dorin Alexandrescu şi Alin Sorin Clim, primarul, respectiv viceprimarul Dorohoiului, senatorul Gheorgthe Marcu, reprezentanţi ai partidelor politice, Asociaţiei veteranilor de război, Poliţiei, Jandarmeriei, Pompierilor, unele unităţi de învăţământ şi a unor agenţi economici, care după slujba de pomenire au depus coroane de flori la Monumentul eroului necunoscut din Piaţa Primăriei.
   O notă aparte, a dat-o delegaţia Partidului România Mare, care a venit la manifestări, precedată de un călăreţ îmbrăcat în costum naţional iar în momentul depunerii coroanei au eliberat mai mulţi porumbei albi, simbolul păcii, gestul lor fiind aplaudat de cei prezenţi. „Omagiind astăzi nenumăraţi bărbaţi, iluştri patrioţi autentici, care au ştiut să armonizeze opinii divergente, uneori şi să renunţe la orgolii mărunte, pentru împlinirea speranţelor românilor, considerăm că aniversarea de la 1 Decembrie, trebuie să-i adune pe oamenii politici de astăzi, pe guvernanţi, pe cei care răspund de destinele ţării şi ale poporului român, să fie lăsate la o parte intersele personale şi de grup, să privească mai profund şi cu îngrijorare la greutăţile pe care le îndură oamenii de astăzi. Cei mai mulţi dintre români se simt fără sprijin, nu mai au nici măcar speranţe, şcoala, sănătatea, celelalte sectoare ale vieţii economico-sociale se confruntă cu riscuri tot mai mari. (...). Vă doresc sănătate şi să aveţi puterea să vă faceţi din nou speranţe. Dumnezeu să binecuvânteze Dorohoiul! Trăiască Marea Unire! Trăiască România!” a spus Dorin Alexandrescu, primarul municipiului în cuvântul său.
   Manifestările s-au încheiat cu o Horă a unirii, în care s-au prins toţi participanţii. Totul s-a încheiat cu distribuirea a 1200 de porţii de fasole cu cârnaţi şi a 130 de litri de vin fiert, asigurate de Direcţia de Asistenţă Socială. (DorohoiNews.ro)





Autor: DorohoiNews.ro 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorohoi 1 Decembrie (10)Dorohoi 1 Decembrie (2)Dorohoi 1 Decembrie (3)Dorohoi 1 Decembrie (4)Dorohoi 1 Decembrie (5)Dorohoi 1 Decembrie (6)Dorohoi 1 Decembrie (7)Dorohoi 1 Decembrie (8)Dorohoi 1 Decembrie (9)Dorohoi 1 DecembrieDorohoi 1 Decembrie (11)Dorohoi 1 Decembrie (12)Dorohoi 1 Decembrie (13)Dorohoi 1 Decembrie (14)Dorohoi 1 Decembrie (15)Dorohoi 1 Decembrie (16)Dorohoi 1 Decembrie (17)Dorohoi 1 Decembrie (18)Dorohoi 1 Decembrie (19)Dorohoi 1 Decembrie (20)
DorohoiNews.ro, 01-12-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

02.12.2010 la 11:35

Este de apreciat preyenta domnului senator Gheorghe Marcu de 1 Decembrie la Dorohoi. Va multumim ca sunteti alaturi. La Multi Ani!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)
Societate comercilă din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri). Se oferă seriozitate ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015
DIESEL 4 X 4 ; 90 KW(120 CP); 1686 cmc; albastru; cu suport pentru biciclete din fabricatie; senzor de ...

Șofer, caut loc de muncă

Șofer, caut loc de muncă
Șofer categoria D caut loc de muncă tel 0748495966

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Închiriez garsonieră mobilată și utilată. Relații tel. 0743206518

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi
Caut să închiriez o garsonieră sau apartament cu 2 camere in Dorohoi pe termen lung, buget 1500 ...

Vând apartament cu 2 camere decomandate

Vând apartament cu 2 camere decomandate
Vand apartament 2 camere decomandate, zona Pleven isau inchiriez unei doamne(domnisore). Mai multe relatii ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected]  ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro